Dakini

O dakini (sanscrită: „dansator al cerului”) este o preoteasă tantrică a Indiei antice care „acompania sufetele morţilor spre cer”. Această figură buddhistă este susţinută în principal de buddhismul tibetan.

Dakini este o femeie cu un temperament volatil, care joacă rolul de muză pentru practicile spirituale.

Dakini pot fi asociate cu elfii, îngerii, şi alte fiinţe supranaturale şi sunt reprezentativele simbolice ale testării conştienţei şi aderenţei sadhana.

Conform legendelor, membri castelor regale indiene şi nobilimea îşi aduceau morţii în Nordul îndepărtat să viziteze Templul Dakinilor (situat la poalele Himalayei). Alte legende menţionează un mit tibetan care spune că dakinii au apărut prima oară într-o zonă izolată, „lipsită de om”.

Dakini sunt fiinţe ne-umane eterne, inorganice, care au coexistat cu Energia Spirituală încă de la începuturile timpului. În unele sisteme ale credinţei New Age, ele sunt angelice. Această paradigmă New Age diferă faţă de cea iudeo-creştină pentru că nu insistă asupra faptului că îngerii sunt servitori de bună credinţă ai lui Dumnezeu.

Mai mult, un înger este echivalentul Occidental a unei dakini. Comportamentul unei dakini a fost întotdeauna revelator şi misterios; ele răspund stării de energie spirituală din fiecare om. Dragostea este domeniul lor obişnuit – o explicaţie acordată ideii de dakini sau înger care se presupune că trăiesc în cer sau Rai. Manifestările unei dakini în formă umană se întâmplă pentru că, aparent, ele pot asuma orice formă. Adesea, ele apar în forma unei femei. Convenţional, un bărbat de acest fel este numit „daka”.

În buddhismul tibetan şi alte şcoli apropiate de practicile Yogacara şi Vajrayana, o dakini este considerată o fiinţă supranaturală care testează abilităţile şi angajamentul unui practicant. Multe poveşti ale Mahasiddhilor în Tibet conţin pasaje unde o dakini va veni să perturbe căutarea unui Mahasiddha.

Când testul unei dakini a fost trecut, practicantul este adesea recunoscut ca şi Mahasiddha, şi ridicat în Paradisul Dakinilor, un loc al beatitudinii. Trebuie notat că în timp ce dakini sunt deseori ilustrate ca fiind frumoase şi goale, ele nu sunt simboluri sexuale, ci simboluri ale naturaleţii. Există cazuri în care o dakini testează controlul asupra dorinţelor sexuale ale unui practicant, dar însuşi dakini nu este o fiinţă a pasiunii. Sexul tantric poate implica un „ajutor” dakini – o femeie instruită în yoga tantrică – sau o dakini „reală”. Ambele, cresc nivelul plăcerii erotice al participanţilor ajutându-i să se concentreze asupra unei stări spirituale de bucurie, non-fizică şi asupra plăcerii fizice a sexului în acelaşi timp.

Reprezentările iconografice au tendinţa de a arăta o dakini ca o figură tânără, goală, într-o postură de dans, adesea având o cupă în forma unui craniu uman plină cu sânge menstrual sau elixirul vieţii într-o mână, iar în cealaltă, un cuţit. Poate purta o ghirlandă de cranii umane, cu un trident sprijinit de umărul ei. Părul ei este adesea sălbatic, pe spate, iar faţa ei are o expresie mânioasă în timp ce dansează pe un corp neînsufleţit, ceea ce reprezintă stâpânirea ei completă asupra ignoranţei şi a egoului. Într-adevăr, aceste fiinţe de nestăpânit par a se desfăta în libertate în orice mod.

Există o conexiune între energiile divine ale unei dakini şi toate deităţile feminine.

Unii oameni cred că limba dakinilor este legată de cea a Antlantisului.

O dakini este zeiţa momentelor în care viaţa se schimbă. Distilaţii ale emanaţiilor arhetipale, dakinii reprezintă acele principii esenţiale din Sine care sunt capabile de transformare într-o octavă mai ridicată. Dakinii sunt „dansatori ai cerului”, îngeri devotaţi adevărului (dharma), partenere ale zeilor creatori ai Indiei şi Tibetului. Dakinii servesc ca şi investigatoare, muze, mesagere, chiar şi trişoare, împingând aspirantul după barierele luminării.

Aspectul furios al unei dakini este arătat de marea de cranii. Aspectul ei paşnic este arătat de frunzele de lotus. Asemeni zeiţei hinduse, Kali, rolul ei este să transmute suferinţa. Mâna ei stânga reprezintă lampa eliberării. Dakini reprezintă cerul, ea fiind simbolul pântecului, al golului, creativităţii şi potenţialităţii. Sunt obiecte ale dorinţei, purtând energiile cosmice care în permanenţă fertilizează sfera umană. Dakinii ne aduc plăcere şi spirituaitate. Ele provoacă dorinţa care aduce viaţa într-o fiinţă. Sunt suflete poetice şi cosmice, aşezate aici să ne tenteze la spiritualitate.

Se spune că dakinii au puterea de a încătuşa instant muritorii doar cu privirea lor. Oglinda minţii tale este casa misterioasă a dakinilor – partea feminină din fiecare. Dakinii păzesc cele mai adânci mistere ale Sinelui. Reprezentând inspiraţia şi înţelegerea non-conceptuală, dakinii te invită să te eliberezi de toate limitările. Sunt neconvenţionale, neaşteptate, spontane, dansând în minunată beatitudine, unite cu adevărul divin.

~Carpe Noctem

Traducerea şi adaptarea îmi aparţin.

Textul original, în limba engleză, poate fi găsit aici.

If the rightful author of this text wants the translated text removed from my page, please leave a comment here.

Posturi relevante:

• Dakini, forma umană

Vampirul energetic, imaginea demonului modern?

Voi fi eu “avocatul Diavolului” în acest post în care voi încerca pe cât de mult posibil să nu îmi revărs tot dispreţul asupra acestor oameni care încurajează nişte acţiuni de-a dreptul hitleriste.

În timp ce mă uitam la Search Engine, am dat click pe un link, apoi pe altul, într-un final să ajung aici. Prieteni, credeţi-mă când spun că am avut impresia că o să arunc monitorul pe geam.

Apoi, curioasă din fire, am vrut să văd ce spune Google despre “vampirii energetici” şi am dat peste acest text. Din păcate, articoul meu pe acest subiect ocupă locul 3 pe lista rezultatelor Google, fapt care mă întristează. Primele două locuri sunt ocupate de primul articol, aşa-zisul ghid de supravieţuire printre vampiri energetici şi un alt site care prezintă metode de apărare împotriva mai sus-numiţilor vampiri energetici.

Dumnezeule mare, în ce lume trăiesc?

Eu înţeleg că am fost proiectaţi să ne fie teamă de ceea ce nu cunoaştem sau nu înţelegem, dar poate frica asta să fie atât de mare încât să ajungi să îndemni masele să izoleze vampirii energetici într-un colţ întunecat al lumii şi să îi abandoneze acolo ca pe nişte paria?

Cum poate o altă fiinţă umană să fie capabilă să priveze de dreptul de a supravieţui a unei alte fiinţe umane?

Eu sunt potretizată ca un demon viu, un distrugător a tot ceea ce este bun şi pur în fiinţele umane doar pentru că m-am născut altfel decât ei? Spuneţi-mi, convingeti-mă că nu este greşit. Nu puteţi.

Rasismul a ajuns atât de în trend încât descoperim noi căi de a ne revărsa ura faţă de umanitate? Discriminăm oamenii pentru că s-au născut cu o altă culoare a pielii, pentru că au altă religie, pentru că s-au născut altfel. Sunetm conduşi de prejudecăţi şi preconcepţii şi se pare că nu ne deranjează să împărtăşim aceste lucruri maselor influenţabile.

De ce?

De ce simţim nevoia să îi judecăm pe cei care sunt diferiţi de noi? De ce nu putem accepta faptul că diversitatea aceasta este de fapt frumuseţea lumii în care trăim?

Amuzant (sau nu!) conform celui de-al doilea articol, Iti doresti sa inveti cum sa anihilezi vampirii energetici?, eu joc acum rolul vampirul energetic Martir (ah, vai, săraca de mine!).

Da, vai, săraca de mine! M-am născut altfel şi ceilalţi au decis că trebuie să fiu judecată şi anihilată, ştearsă de pe faţa pământului; toţi cei asemeni mie şi diferiţi de ei trebuie să dispară. De ce? Oh, da, majoritatea decide.

Dumnezeule mare!

Îmi este sincer frică de vremea când vom deveni atât de lipsiţi de sentimente încât vom porni o cruciadă de exterminare a tuturor vampirilor energetici, exact cum aţi citit în cărţile de fantezie despre Dracula & Co.

Îmi face o deosebită plăcere să citesc comentarii şi sfaturi de genul: “Credinţa m-a protejat împotriva unui atac energetic. Vampirul acela mare, urât şi rău nu a putut să se atingă de mine pentru că eu cred în Dumnezeu!” Hai, mă, să fim serioşi! De ce nu realizează aceşti oameni că vampirii energetici nu sunt diavoli, nu sunt fiinţe mitologice, sau alte bazaconii; suntem oameni! Oameni cu drepturi. Da, am dreptul să supravieţuiesc, iar dacă decid să o fac pe seama altei fiinţe umane (vă reamintesc că vampirii energetici nu sunt nevoiţi să se hrănească cu energie exclusiv umană), atunci, prietene, ghinionul tău, eşti în tabăra greşită a “lanţului trofic”.

Vă este frică de vampirii energetici? Ar trebui să vă fie, pentru că prejudecăţile dumneavoastră şi articolele care cuprind idei de genul “anihilării” nu fac altceva decât să dea mai multe motive vampirului energetic să se amuze cu voi şi cu falsa voastră credinţă. Oameni ipocriţi, vă daţi drept oameni credincioşi, adepţi ai iubirii semenilor, toleranţei şi acceptării, iar când vine vorba de a pune în practică ideile creştine, uitaţi că Dumnezeu vă protejează. Eu vă amintesc, prieteni: Dumnezeu îşi protejează toate creaţiile, şi asta include şi vampirii energetici de care simţiţi voi nevoia acută de a vă proteja.

Repet, psihicul unui vampir energetic –sufletul lui–, merge pe aceleaşi principii care ghidează şi psihicul unui mundane. Din acest punct de vedere, punctul de vedere care ne face oameni, care ne oferă şi ne susţine umanitatea, nu suntem diferiţi, nu suntem deloc diferiţi. Aşa cum un om alege să facă rău altui om, să îl jefuiască, să îl lovească ş.a.m.d., aşa şi un vampir energetic alege să facă rău. Avem şi noi, la fel ca orice altă fiinţă dotată cu inteligenţă, un dram de liber arbitru. Nu suntem conduşi de niciun impuls diabolic care ne dictează să îi rănim pe cei din jurul nostru, din contră, datorită atributelor pe care le avem în plus (dar şi în minus) suntem capabili de a înţelege şi a valorifica viaţa unei alte fiinţe la un alt nivel.

Eu ştiu că nimic nu este mai valoros şi mai miraculos pe acest pământ decât viaţa care curge în fiecare dintre noi, iar eu, ca om (vampir energetic sau nu!) preţuiesc această viaţă şi nu aş face nimic care să îi pună în primejdie integritatea.

Înţeleg că aceste articole fac referire la acei vampiri care aleg să inducă durere ş.a.m.d., însă ce nu înţeleg, este de ce nu se face diferenţa dintre vampirii energetici care aleg să rănească pe cei din jurul lor şi cei care aleg sa nu o facă. Nu înţeleg de ce nu se conştientizează existenţa acestei alegeri. Se conştientizează inteligenţa cu care sunt dotaţi aceşti vampiri, dar se pare că nu i se acordă niciun credit. Okay, vampirii sunt inteligenţi, dar această inteligenţă a lor e cam inutilă, ea nu vine ambalată împreună cu un set de reguli ale eticii; nu, sunt doar nişte brute inteligente. Eh, hai! Nici nu e ilogică raţionalizarea asta, nu, deloc! Cum poate un om inteligent să nu beneficieze de capacitatea de a face alegeri pentru sine?

Vă rog, vă implor, citiţi acest articol şi vedeţi ce spune şi cealaltă tabără. Da, am spus tabără; doar suntem în război, nu?

~Carpe Noctem

Evanghelia după Biff, prietenul de joacă al lui Iisus

Aseară, eram în superba scară de bloc cu doi amici. La o bere. Din vorbă în vorbă, am început eu să mă plâng că în ultimul timp toată lumea îmi promite cărţi, dar cumva, cârţile promise nu ajung niciodată la mine.

Aseară, am căpătat două cărţi! Christopher Moore — “Mielul: Evanghelia după Biff, prietenul de joacă al lui Iisus” şi Tom Hodgkinson — “Ghidul leneşului”.

Momentan citesc Evanghelia după Biff şi momentan mi se pare absolut… pff, absolută! Eu nu prea citesc poveşti, eh, pe cine mint? Eu nu citesc poveşti. Mă plictisesc teribil descrierile mai lungi de trei fraze, firul acţiunii de cele mai multe ori mă plictiseşte, ce mai? Beletristica nu e scrisă pentru mine. Cu toate astea, există câteva cărţi care reuşesc prin felul în care sunt scrise să-mi capteze şi să-mi păstreze atenţia. Evanghelia după Biff e una dintre ele, carte pe care o recomand, dar cu un mic disclaimer, disclaimer-ul autorului:

„Cartea pe care tocmai aţi citit-o este o poveste. Eu am inventat-o. Nu e menită să schimbe convingerile sau perspectiva nimănui asupra lumii, asta dacă nu cumva hotărâţi, după ce o citiţi, să fiţi mai buni cu semenii voştri (ceea ce în regulă). [...] Povestea nu-şi propune şi nu şi-a propus niciodată să pună la îndoială credinţa nimănui; totuşi, dacă poveştile dintr-un roman comic pot zdruncina credinţa cuiva, s-ar putea ca acel cineva să mai aibă nevoie de o porţie de rugăciuni.”

Felul în care este scrisă cartea face toţi banii din lume (cel puţin din perspectiva mea!), ideea cărţii este de-a dreptul genială.  Faptul că cineva a avut ideea şi nu a lăsat-o să putrezească în planul Ideilor este demn de admirat. La fiecare câteva rânduri, te trezeşti râzând în hohote, lucru greu de aşteptat de la o carte…

Un mic pasaj din primele pagini ale Evangheliei după Biff:

„ – Pentru numele Domnului, Raziel, ce faci?

Arhanghelul Ştefan stătea înclinat spre el, agitând un pergament aşa cum ameninţi cu o revistă strânsă sul un câţeluş care face pipi.

- Poruncă? întrebă îngerul.

- Ai treabă cu glodul.

- Abia am fost acolo.

- Acum două milenii.

- Zău? Raziel se uită la ceas, apoi ciocăni în cristal. Eşti sigur?

- Tu ce părere ai? Ştefan întinse pergamentul, pentru ca Raziel să vadă sigiliul cu Rugul Aprins.

- Când trebuie să plec? Mai aveam un pic şi terminam aici.

- Acum. Ia la tine darul limbilor şi câteva miracole minore. Fără arme, nu-i o misiune de pedeapsă.  O să fii sub acoperire. Foarte discretă, dar importantă. E totuşi trecut în porunci.

Ştefan îi dădu pergamentul.

- De ce eu?

- Şi eu am pus întrebarea asta.

- Şi?

- Mi s-a amintit de ce sunt alungaţi îngerii.

[...]

- E o Evanghelie.

- O Evanghelie, după atâta timp? Cine?

- Levi, zis şi Biff.

Raziel lăsă jos cârpa şi se ridică în picioare.

- Trebuie să fie o greşeală.

- Vine direct de la Fiu.

- Există un motiv pentru care Biff nu-i pomenit în celelalte cărţi, să ştii. E un mare…

- Abţine-te.

- Dar e aşa un dobitoc!

[...]

Raziel privi în podea.

- Ar cam trebui să-mi fac bagajul.

- Darul limbilor, îi aminti Ştefan.

- Normal, ca să mănânc căcat într-o mie de limbi.

- Du-te să aduci buna vestire, Raziel. Adu-mi nişte ciocolată.

- Ciocolată?

- E o gustare de-a locuitorilor glodului. O să-ţi placă. A inventat-o Satana.

- Mâncarea diavolului?

- Până la urmă ţi se ia de tort cu friscă, prietene.”

Probabil că o să mai revin cu pasaje şi cu câteva linii despre Ghidul leneşului când o să termin cu Evanghelia după Biff.

Enjoy!

“Arta războiului PSI” pre-comentariu

Anunţ toţi cititorii mei (2 la număr, hai, bine, 3!) că vă aşteaptă un comentariu exagerat de lung şi de acid la adresa cărţii “Arta războiului PSI” scrisă de un bio-energ-whatever!/psihanalist/maestru Reiki/sfânt/vrăjitor, Ovidiu-Dragoş Argeşanu.

Va urma.

Notă sinucigaşă

Am câteva lucruri de spus. Pentru început, vă anunţ că Tickle s-a transformat în Quizilla. Vă reamintesc că Tickle, spre deosebire de Quizilla oferea teste psihologice PhD Certified, teste pe care cei de la Tickle au considerat de cuviinţă să le scoată din pachetul de servicii, lăsând la dispoziţia utilizatorilor nimic mai mult decât teste marca Tickzilla, de genul “Are you a brat?“. Dezamăgitor.

În al doilea rând, am hotărât că în cazul în care imnul ţării mele va fi modificat în vreun fel ca urmare a cererii fotbaliştilor, eu voi părăsi ţara şi nici că mă voi mai întoarce.

În al treilea rând, dacă minorităţile maghiare îşi câştigă mult râvnita autonomie, voi împuşca o anumită persoană al cărui nume prefer să nu îl divulg şi apoi voi pleca din ţară şi nici că mă voi mai întoarce.

În al patrulea rând, dacă la rând, după rromi urmăm noi, românii, la amprentare, mă voi împuşca şi voi avea grijă să fiu înmormântată în afara ţării.

Rupând rândul de decizii şi directive, spun că nu îmi poate scoate din cap două simboluri. Cercul şi triunghiul. Mă obsedează de câteva luni. Am trecut de la a fi fascinată de propria-mi mână la a mă gândi în continuu la aceste două simboluri. Ciudat. Astfel de experienţe para-cretine îmi amintesc de o perioadă foarte neagră din viaţa mea. Eu obişnuiam să fiu obsedată de multe lucruri, însă, din fericire am reuşit să mă lecuiesc. Cu toate acestea, acum, după mai bine de un an, am găsit lucruri noi care să mă fascineze, totuşi, lucruri inofensive în comparaţie.

Am nevoie de ajutor profesionist, clar! De câte ori va fi nevoie să o recunosc până o să fie clar pentru toată lumea? Eh, glumesc. Există o explicaţie foarte logică pentru recenta mea obsesie; inconştientul meu vrea să îmi transmită anumite mesaje, iar odată ce le voi înţelege pe deplin, obsesia o să dispară.

Schimbând subiectul, precizez că am avut nişte idei geniale zilele trecute, ceea ce mă face să cred că mi s-a reechilibrat fluxul de creativitate… într-un sfârşit. Am încercat acum o săptămână să scriu ceva şi a fost un eşec total. Mai încerc şi săptămâna asta, poate-poate!

Cam atât pentru moment. Reveniţi cam peste o săptămână pentru o altă notă sinucigaşă din partea neuronului meu depresiv.