Esenţa: Chica Boom

Încă de la începutul lunii mă tot gândesc să redeschid blogul, dar parcă tot ce ar fi trebuit spus, a fost spus deja (nu de către mine). Tot ceea ce a rămas de spus e ceea ce nu ar trebui să fie spus.

Venind dintr-o relaţie deloc benefică, în care am fost redusă la tăcere, am uitat cum se simte să vorbeşti. Dar, ignorând relaţia deloc benefică, ultimele 7 luni au fost… productive din punct de vedere intelectual – o lună la Roma (Colosseum-ul, Capela Sixtină, Pantheon-ul [ENG], Fontana di Trevi [ENG], Monumento di Vittorio Emanuelle [ENG], etc), o alta prin Japonia (Rainbow Bridge [ENG], Kabuki-za [ENG], etc). Eh, alţii ar spune că-mi merge bine.

Nu e bine să ieşi din ţară pentru o perioadă mai lungă de o săptămână. Există riscul să nu mai vrei să te întorci. Sau, în cel mai bun caz, te întorci, îţi termini studiile pe care oricum le ai degeaba, şi apoi pleci. Scenariul de mai sus este exclus cazurilor în care plănuieşti să te duci în vacanţă în Africa, din motive evidente. O fi România în paragină, dar să nu exagerăm în comparaţii tâmpite.

Eu voiam să ajung aici: anul III de facultate, specializarea… Ghiciţi! Previzibil, jurnalism. Mi-a fost teamă de logica formală, subiect absolut de neînlăturat în cadrul specializării în filosofie. Darn it, dacă nu ar fi fost logica… Aşadar, am rămas blocată în jurnalism, în jurnalismul românesc –oh, God, the horror of it all! Nu pot spune că sunt prea fericită cu circumstanţele actuale, dar… se putea şi mai rău. Masteratul e on hold, nu mă mai încântă cu nimic ideea de a mă lupta cu morile de vânt mioritice. Dar, anul III… îngrozitor! Cursurile sunt… plictisitoare. Mi-aduc aminte de Istoria Religiilor, de Filosofia Medievală şi mă apucă un dor nebun de un curs challenging.  Se pare că jurnalismul nu e pentru mine, o conştientizare tardivă, dar better later than never, ´ey?

În continuare, urăsc Politehnica (linkul ataşat este o hartă a Politehnicii care cuprinde, surprinzător, şi peticul pe care statul a binevoit să ne permită şi nouă, haretiştilor, să studiem. Să nu încep să vorbesc despre ce ni se întâmplă, nouă, haretiştilor din Politehnică… Oh, what the hell? Au pus gard, frate! Practic restricţionând accesul în facultate! Cum, frate!? Oh-M-G! Mă mir cum de nu au pus şi sârmă ghimpată, eventual un simbol tribal care să-i anunţe pe cei rătăciţi că teritoriul este blestemat, sau ceva de genul! Facultatea a trebuit să facă un fel de înţelegere cu o terasă/pub/bar/whaterverness pentru o cale de acces nenerocită!)… şi sugerez celor care conduc campusul ăla blestemat să pună nişte semne de circulaţie! Oare chiar nu a murit niciun student în campus, lovit de una dintre maşinile scumpe care vuiesc pe lângă noi, ăştia care nu avem părinţi în Senat? Vreau înapoi în Berceni! Goddamn midgets and their politics!

I  seriously need anger management classes…

Arta şi cărţile (în niciun caz suporturile de curs, care adunate de abia reuşesc să atingă 500 de pagini!) au rămas în continuare singurul refugiu. Şi mai nou, Organizaţia Studenţilor PD-L despre care mă abţin să vorbesc, cel puţin acum – work, work, work!

Pe mai tărziu, amice.

Oh, oh, era să uit esenţialul postului: Dan Bălan! Vă las să înţelegeţi ce vreţi din Chica Bomb-ul lui Dan, vă spun doar că Dan a captat esenţa în clipul de faţă. Cum care esenţă? Esenţa vieţii, amice! :))

Cat de penal poate fi Dan Balan in clipul asta, dar intr-un sens bun. =))
La prima vedere, e un alt videoclip cu o galagie de pitipoance care isi vand corpul la TV, dar cel putin tipele astea comparativ cu altele, o fac intr-un mod genial. Bzz si Baby… zic ca e sex pe fata, mie mi se pare doar o senzualitate (poate putin excesiva) artistica. Tipele din clip sunt absolut superbe, mai ales tipa din scena cu gheata, e mind-blowing. Dan, nu arata ridicol, ci doar… excentric. Personally, I’m fucking lovin’ it. Per total, mi se pare un videoclip in care s-au bagat poate prea multi bani, dar cel putin se vede cu ochiul liber in ce au fost bagati banii astia. Piesa.. din nou, Baby si Bzz (morons in my opinion!) zic ca vezi-Doamne, Dan strica piesa cu “Chica Bomb”-ul lui, mie in schimb, mi se pare freaking genious! =)) Cum zicea Bzz, e de ‘club’ piesa…

(Comentariu extras — Facebook)

Ora Pământului, varianta familiei Adams

Astăzi am fost plăcut surprinsă de două lucruri.

Primul lucru care m-a surprins a fost faptul că România a participat şi ea, simbolic, ce-i drept la Ora Pământului: timp de o oră, Palatul Parlamentului s-a cufundat în întuneric pentru Pământ. (Palatul Parlamentului, fiind a doua clădire ca şi mărime din lume după Pentagon, consumă într-o oră 1,700 de KW)
Frumos din partea României, e un început…

A doua supriză a avut loc la 20:20 când m-am dus în sufragerie unde bunica mea – rudă îndepărtată a lui Bonaparte – se juca Solitaire în timp ce vorbea la telefon (intrase deja în a doua oră de conversaţii aprinse), iar bineînţeles, televizorul ardea frumuşel în ritmurile Realitatea TV. Am întrebat-o dacă nu cumva ar vrea să închidă televizorul şi un bec. S-a întors în slow motion spre mine şi m-a întrebat fioros:
- De ce?!
Uhm… mda, paradoxal! Nu îşi dezlipeşte atenţia măcar o secundă de la broadcastul Realitatea, în schimb, habar nu are despre Ora Pământului…
Eu continui, aparent neintimidată:
- Păi nu ştii? E Ora Pământului…
Mă rugam la Dumnezeu să nu mă pună să-i explic care e treaba cu Ora Pământului. Spre fericirea mea, ştia!
- Ah, da! Aşa e. -pauză dramatică- Nu!
Sincer, am rămas blocată câteva secunde. Nu mă aşteptam să închidă repede televizorul, PC-ul şi lumina, eventual să scoată din priză şi frigiderul, dar nici chiar la acel „nu” categoric nu mă aşteptam. Eu continui fioroasă:
- Hai, bă, mamă, fă şi tu ceva pentru planeta asta! Nu mori dacă nu ai Realitatea TV lângă tine o oră. Uite, îţi las un bec şi PC-ul.
Răspunsul ei nu se lasă aşteptat:
- Nu.
Oh da! Plec bosumflată din sufragerie. În bucătărie, două becuri, un televizor, bunicul meu era extaziat de un meci de fotbal. Mă uit la el. El se uită la televizor.
- Tată…
Eram prea nesimţită dacă pretindeam să nu se uite la meci, aşa că am făcut ochişori de căţeluş şi i-am propus să stingă lumina. S-a uitat la mine şi a zâmbit.
Am plecat şi din bucătărie la fel de bosumflată. M-am întors în sufragerie la timp să aud ştirea Realitatea TV despre acţiunea de susţinere a Orei Pământului din partea Palatului Parlamentului.
Ha! În sfârşit, circumstanţe prielnice! Îi fac semn mamei să se uite la televizor şi zic cu un rânjet:
- Uite! Pănâ şi ăştia din Palat sparg becurile. Numai tu esti contra!
Mama se uita atentă la imaginile cu Palatul Parlamentului aproape cufundat în întuneric. O tanti blondă prezenta ştirea într-un stil mecanic – previzibil!
Văzând că determinarea mamei se diminua, eu îmi încep pledoaria:
- Vezi tu, e o iniţiativă a Australiei. A devenit globală treaba. În Australia, Sydney-ul a întrerupt consumul de energie total timp de o oră. Ştii, cică ajutăm planeta. Mă rog, nu e chiar ajutor cât e ceva simbolic, în speranţa că omenirea ca întreg îşi va reveni şi va încerca măcar să nu omoare şi părticica de planetă care ne-a mai rămas întreagă.
Mătuşa mea, de la capătul celalalt al firului de telefon o întreabă pe mama ce tot aberez eu. Mama răspunde cu jumătate de gură:
- Eh, Mădălina asta, cu Ora ei. -pauză- Ora Pământului! N-ai auzit de Ora Pământului?!
Moment în care mama începe să transmită aberaţia mea de mai devreme mătuşii mele, iar în încheiere aruncă un „Eh, ea e mai globalistă aşa (de la naţionalistă, presupun!), ce să-i faci?”
Mama îşi întoarce privirea spre mine şi spune autoritar:
- Du-te şi închide lumina în casă!
Sar de pe fotoliu cu Baby în braţe; prima oprire, în bucătărie, mă uit la tata, rânjesc şi închid lumina cu o piruetă:
- Ordin de la mama: o oră stai pe întuneric!

Timp de o oră, bunica mea, care nu suportă întunericul, a stat în sufragerie şi a jucat Solitaire. Bunicul meu, în bucătărie, s-a uitat la meci pe beznă. Sincer, sunt mândră de ei! E un progres uriaş pentru ei, e un progres la fel de uriaş pentru România. Cred că bunicii mei sunt România. Heh.

Cât despre mine… eu am folosit Ora Pământului drept pretext pentru a mă răsfăţa cu o baie lungă, fierbinte luminată de două lumânări: una mov şi una galbenă. Pe când o altă Oră d-asta?

Amicii mei mi-au râs în faţă acum câteva zile când le-am pomenit despre Ora Pământului, deci bănuiesc că nu au renunţat la preţioasa electricitate pentru un simbol în care ei nu cred. Eh, dar asta face subiectul altui post, unul prea lung şi mult prea obositor.

-peace, love & understanding-

Lege? Care lege?

Oh, era să uit…

Din motive lesne de înţeles celor cu un minim de decenţă şi materie cenuşie, eu, Mădălina, cetăţean al României sunt împotriva Legii 298/2008 şi am încredere că nu sunt singura.

Pentru mai multe informaţii cerute bineînţeles de către cei cu prea puţină decenţă şi/sau materie cenuşie, recomand: S.C. SECU S.A. şi fără îndoială susţin Petiţia împotriva (şi pentru abolirea) Legii 298/2008.

Alin Fărcaş a vorbit pentru noi toţi, şi tare frumos a făcut-o.

Clarificare: Eu sunt împotriva acestei legi pentru că sunt de părere că încalcă câteva principii fundamentale ale societăţii democratice, alte câteva principii esenţiale ale ideii de lege (caracterul invaziv este mult mai pronunţat decât cel protector; o lege e menită să protejeze societatea, nu?) şi, nu ştiu… mă irită faptul că cineva a avut ideea de a o crea şi de a ne-o băga nouă, plebei, pe gât doar pentru că pot. Astea sunt motivele pentru care eu mă declar împotriva Legii 298/2008, nicidecum că mi-ar păsa mie că un neica nimeni pe care cel mai probabil nu-l voi cunoaşte vreodată are jobul “sictirizant” de a-mi citi mie e-mailurile sau sms-urile. Din partea mea, amuzaţi-vă pe seama vieţii mele până nu mai aveţi aer în plămâni, I seriously don’t give a shit. V-am mai explicat eu care e treaba cu Carpe Diem, nu? Asta e treaba cu Carpe Diem!

Notă sinucigaşă

Am câteva lucruri de spus. Pentru început, vă anunţ că Tickle s-a transformat în Quizilla. Vă reamintesc că Tickle, spre deosebire de Quizilla oferea teste psihologice PhD Certified, teste pe care cei de la Tickle au considerat de cuviinţă să le scoată din pachetul de servicii, lăsând la dispoziţia utilizatorilor nimic mai mult decât teste marca Tickzilla, de genul “Are you a brat?“. Dezamăgitor.

În al doilea rând, am hotărât că în cazul în care imnul ţării mele va fi modificat în vreun fel ca urmare a cererii fotbaliştilor, eu voi părăsi ţara şi nici că mă voi mai întoarce.

În al treilea rând, dacă minorităţile maghiare îşi câştigă mult râvnita autonomie, voi împuşca o anumită persoană al cărui nume prefer să nu îl divulg şi apoi voi pleca din ţară şi nici că mă voi mai întoarce.

În al patrulea rând, dacă la rând, după rromi urmăm noi, românii, la amprentare, mă voi împuşca şi voi avea grijă să fiu înmormântată în afara ţării.

Rupând rândul de decizii şi directive, spun că nu îmi poate scoate din cap două simboluri. Cercul şi triunghiul. Mă obsedează de câteva luni. Am trecut de la a fi fascinată de propria-mi mână la a mă gândi în continuu la aceste două simboluri. Ciudat. Astfel de experienţe para-cretine îmi amintesc de o perioadă foarte neagră din viaţa mea. Eu obişnuiam să fiu obsedată de multe lucruri, însă, din fericire am reuşit să mă lecuiesc. Cu toate acestea, acum, după mai bine de un an, am găsit lucruri noi care să mă fascineze, totuşi, lucruri inofensive în comparaţie.

Am nevoie de ajutor profesionist, clar! De câte ori va fi nevoie să o recunosc până o să fie clar pentru toată lumea? Eh, glumesc. Există o explicaţie foarte logică pentru recenta mea obsesie; inconştientul meu vrea să îmi transmită anumite mesaje, iar odată ce le voi înţelege pe deplin, obsesia o să dispară.

Schimbând subiectul, precizez că am avut nişte idei geniale zilele trecute, ceea ce mă face să cred că mi s-a reechilibrat fluxul de creativitate… într-un sfârşit. Am încercat acum o săptămână să scriu ceva şi a fost un eşec total. Mai încerc şi săptămâna asta, poate-poate!

Cam atât pentru moment. Reveniţi cam peste o săptămână pentru o altă notă sinucigaşă din partea neuronului meu depresiv.

Italieni de nota 10

Italieni de nota 10 care se ascund în spatele unor legi de tot rahatul pentru a întreprinde acţiuni (justificate, după gândirea lor de oameni de nota 10 — că altfel nu se poate!) de genul:

Proiectul de amprentare a rromilor are la baza o directiva europeana din aprilie 2008 si este deja in vigoare de aproape o luna, a declarat ministrul italian de Interne, Roberto Maroni, in replica la comentariile purtatorului de cuvant al comisarului Leonard Orban, Pietro Petrucci.

Contactat de Corriere della Sera, Maroni a replicat ca amprentarea rromilor este o initiativa aflata deja in vigoare si care se bazeaza pe o directiva europeanan recenta.

“Norma italiana se bazeaza pe directive europene. Purtatorul de cuvant al comisarului ar trebui sa stie acest lucru. A fost vorba de un lapsus, chiar daca de unul grav”, a spus Maroni.

“Este vorba despre directiva 380 din 28 aprilie 2008, care prevede obligatia de a preleva amprentele pentru cetatenii din state terte, incepand de la varsta de sase ani. Deci initiativa noastra este bazata pe normele comunitare”, a explicat el.

Romania este insa membra UE, in consecinta, aceasta directiva nu justifica amprentarea rromilor de nationalitate romana.

“Dar se stie, in taberele de nomazi, cine e roman, cine e italian, cine e extracomunitar? Daca mi-i aratati dumneavoastra, vom lua numai amprentele cetatenilor extracomunitari. Abia dupa ce aflam identitatea acestor persoane putem sti de unde vin. Dar inainte, ne-ar trebui un magician pentru a sti. Si oricum, directiva noastra este bazata pe directive europene, spre deosebire de ceea ce spune purtatorul de cuvant al comisarului european”, adaugat Maroni.

Rromii sunt invinuiti pentru mare parte din infractiunile comise in orasele italiene si au intrat in vizorul autoritatilor italiene dupa mai multe intamplari de fapt divers mediatizate si exploatate in timpul recentei campanii electorale.

Propunerea de amprentare a rromilor, inclusiv a copiilor, a provocat ingrijiorare generala legata de eventualul caracter rasist si de faptul ca acele persoane ar fi tratate ca infractori.

ziare.com

Îngrijorare? Unde? Eu nu văd nicio îngrijorare, nici măcar parţială, să nu mai vorbim de o îngrijorare generală.

Da, rromi pot fi consideraţi (în unele cazuri, şi anumiţi membri ai etniei) o problemă, dar oare asta este soluţia? Dacă tot aţi pornit-o, haideţi măcar să mergem şi mai departe şi să reinstaurăm sclavia. Ce ziceţi? Vă surâde ideea?

Cică episcopii italieni protestează. Vai! Ăsta da, eveniment! Dar, doar asta fac, dau câteva declaraţii de presă, apoi se suie pe caii lor înalţi şi pleacă. Nu de asta avem nevoie, nu de cuvinte sau declaraţii de presă pseudo-umaniste, nu, dragi episcopi, de cuvinte şi declaraţii suntem sătui! Vrem să vă folosiţi caii ăia înalţi şi la altceva decât la întors spatele, după ce subiectul nu mai prezintă interes. Faceţi ceva, în numele lui Dumnezeu, altceva decât să vorbiţi conform învăţăturilor creştine, pentru că sincer, după tot ce s-a întâmplat de-a lungul istoriei graţie domniilor dumneavoastră, nimeni nu mai crede un cuvânt.

Eh, iubiţi vecini UE, luaţi şi amprenta mea, că am auzit că faceţi colecţie!

Alte posturi despre: Dedicaţie şi Amprente? Ia şi amprenta mea!