Okay, deja simt depresia cum mă acoperă încetul cu încetul…
Acum câteva luni am avut probleme de ordin psihologic cu PC-ul şi am sfârşit prin a pierde tot ce am scris vreodată. Ani de zile de creativitate bolnavă s-au dus în câte secunde durează să tastezi format c:/…
Pe moment, previzibil, nu am realizat magnitudinea pierderii. M-am gândit la pierdere ca la un nou început. Până acum…
S-au dus naibii zeci de texte printre care şi un text la care am muncit mai bine de doi ani, singurul text pentru care chiar aş fi plâns dacă s-ar fi pierdut. Din fericire, textul cu pricina era salvat aici.
Ieri seara m-am gândit să-l recitesc în ideea de a continua povestea începută acum doi ani. Spre uimirea mea, ce credeţi? Nu e complet!
Textului postat aici îi lipsesc capitole întregi! Nu mă întrebaţi de ce–habar nu am!
Singurul loc unde textul era postat complet este primul meu cont deviantART, cont pe care bineînţeles forţată de anumite circumstanţe l-am abandonat, dar toate textele le-am păstrat în Storage pe site.
Problema acum care pur şi simplu îmi va distruge următoarele luni este că tot forţată de circumstanţe, adresa de e-mail a contului era una random, făcută special pentru contul deviantART. Nici sub hipnoză nu îmi voi putea aminti adresa aceea de e-mail sau parola contului deviantART.
M-am gândit să contactez staff-ul deviantART, dar ce le-aş putea spune? Hey, you guys! Îmi ziceţi şi mie parola contului X? Right… sigur o să meargă!
Poate nu o să înţelegeţi de ce sunt atât de dărâmată, în fond, e doar un text, dar era textul meu! şi îl vreau înapoi.
Nu ştiu dacă o să exprim bine următoarea idee, dar textul ăla amărât avea o parte din sufletul meu. Ore întregi dedicate exclusiv poveştii… Oh, shit, I’m gonna cry…
După o pauză de mai bine de un an, chiar mă simt în stare să spun continuarea poveştii… dar fără părţile lipsă nu voi putea.
E îngrozitor când pierzi singurul lucru al tău pe care îl iubeşti cu toată fiinţa ta. Nu vă recomand.