Filosofie şi Jurnalism

Mă gândeam aseară că anul trecut, pe vremea asta, îmi aveam tot viitorul planificat, ceea ce e mai mult decât ridicol, având în vedere că mie nu-mi plac lucrurile plănuite. Ştiam cu siguranţă că îmi voi încerca norocul la stat, la Psihologie. Chiar mă pregăteam intens, îmi băteam capul cu sinteze şi ceream ajutorul studenţilor la psihologie, mă pregăteam pentru propria mea viaţă.

Ştiam că Psihologia e pentru mine, eram născută pentru a fi psiholog, nu aveam niciun dubiu în această privinţă. Nu ştiam exact pe ce anume mă voi specializa, dar consideram cu foarte mare atenţie psihologia infantilă.

Cu două luni înainte de examenul de bacalaureat, a venit mama în ţară. Mama e devoratoare de talk-showuri, şi din dorinţa de a-mi petrece cât mai mult timp cu ea, mă uitam şi eu la diferite talk-showuri mai mult sau mai puţin interesante, doar de dragul ei şi a amintirilor pe care aveam să le preţuiesc până la următoarea noastră întâlnire.

Cu o lună înainte de examen, într-o dimineaţă, la cafea, i-am spus mamei că voi da la Jurnalism, şi nu la Psihologie. Mama a fost mai mult decât încântată; nu privea şi nu priveşte cu ochi buni psihologia şi ar fi fost fericită cu orice altceva în afară de meseria de psiholog.

Între timp, la şcoală, am primit broşura Universităţii Spiru Haret.

Aproape simultan, cel mai bun prieten al meu din liceu – şi el, viitor student la Psihologie –, a renunţat la idee în favoarea filosofiei.

Cu doar o lună la dispoziţie, am adunat informaţiile necesare pentru examenul de admitere la FJSC. Cunoşteam o studentă în anul I la FJSC şi ea mi-a furnizat informaţiile de care aveam nevoie, plus câteva plimbări la sediul FJSC şi înainte să-mi dau seama, m-am văzut cu o foaie în faţă şi un hoas în cap.

Nu ştiam nimic despre mass-media, nici nu mă interesa. Interesul meu pentru lumea mass-media echivala, dar nu depăşea interesul manifestat pentru următorul film difuzat la HBO într-o seara ca oricare alta. Eu ştiam că pot scrie şi că am multe lucruri de spus; asta a fost deajuns să renunţ la visul de a deveni psiholog în favoarea unei meserii despre care nu ştiam nimic.

Nu ştiu ce s-a întâmplat, nu am avut timp să meditez asupra schimbării bruşte. Acum realizez că mi-am schimbat cursul vieţii fără să mă gândesc, fără să cercetez, fără să formulez lista pro şi contra; pur şi simplu m-am ignorat pe mine însămi şi am plonjat cu ochii deschişi în aer. De ce am făcut asta? Nu ştiu.

După eşecul total suferit, m-am văzut din nou, la început de drum cu mii de căi în faţa mea. Am căutat prin sertare broşura Universităţii Spiru Haret pe care din nesiguranţă am păstrat-o şi am citit lista facultăţilor din cadrul universităţii. Atâtea facultăţi, atâtea oportunităţi, atâtea alegeri. Am încercuit Facultatea de Filsoofie şi Jurnalism.

De ce am ignorat celelalte facultăţi, de ce am trecut peste facultatea de Psihologie şi am încercuit ceva despre care nu aveam idee? Nu ştiu.

Cu câteva zile înainte de ziua mea, m-am prezentat în Berceni, am completat un formular, am semnat un contract, am plătit o taxă şi am devenit, într-o secundă, studentă la Filosofie şi Jurnalism.

Am aflat că nu voi trata exclusiv domeniul jurnalismului până în anul III. Primul şi al doilea an universitar fiind împărţite în mod egal între filosofie şi jurnalism. Nu mi-a plăcut ideea de a fi nevoită să învâţ doi ani filosofie. Nu aveam nimic împotriva filsoofiei, mă intriga, chiar, dar nu mă consideram aptă şi nici vrednică de un asemenea domeniu. Îl cunoşteam bine pe cel care mi-a fost coleg de bancă trei ani şi bun prieten tot atâţia ani, şi eram sigură că eu nu sunt făcută pentru filosofie: eu nu-l suportam pe Kant, îl detestam pe Nietzsche, mari personalităţi ale filosofiei. Cum putea filosofia să mă primească cu braţele deschise în lumea ei sacră, când eu îi renegam copiii?

Acum, patru luni mai târziu, nu-mi imaginez să fiu altundeva. Recunosc, uneori, mă întreb cum ar fi fost dacă nu renunţam la Psihologie. Uneori, duc dorul unei vieţi netrăite. Uneori, regret că una dintre vieţile mele a murit chiar înainte de a se naşte. Doar uneori…

Aveam de gând, în toamnă, să părăsesc Spiru Haret şi să-mi încerc din nou norocul la stat. Am descoperit, însă, că îmi place unde sunt, mă simt bine şi nu mă consider în niciun fel mai dezavantajată decât studenţii FJSC, dimpotrivă, mă consider norocoasă pentru că sunt unde trebuia să fiu, în preajma persoanelor pe care trebuia să le cunosc. Universitatea de stat poate trăi şi fără mine, doar m-a respins când am vrut-o, nu? Eh, acum nu o mai vreau eu pe ea, sunt acolo unde trebuia.

Am redescoperit filosofia şi m-am îndrăgostit de ea. Nu mai îmi pasă că nu sunt vrednică de a o cunoaşte, nu mă mai chinuie fanstasmele lui Nietzsche şi nici cele ale lui Kant, o iubesc, şi iubirea nu ţine cont de nimic altceva decât de ea însăşi.

Pas cu pas am intrat în lumea mass-media. Undeva, acolo, mi-am văzut viitoarea casă. Acum, e doar o cocioabă, sărăcăcioasă, murdară, veche şi urâtă, dar în curând va fi a mea. O voi redecora. Apoi, îmi voi aduce iubirea în casă şi-mi voi crea o lume doar a mea, şi a celor îndeajuns de curajoşi să păşească în ea.

Poate e vorba doar de entuziasmul studentului în anul I, poate e vorba doar de persoanele pe care le-am întâlnit şi m-au inspirat, mi-au insuflat iubirea şi dorinţa de a face ceva, altceva decât ceilalţi.

Deşi opun rezistenţă, rezistenţa e doar o iluzie căci recunosc adevărul când îl văd, şi adevărul e că se poate; se poate mai bine, mai frumos, mai drept, mai curat. Şi va fi. Cândva. Dacă nu acum, atunci, după moartea generaţiei mele. Cândva, o generaţie capabilă şi voitoare se va naşte şi toată murdăria asta va fi doar un text într-un manual de istorie.

Uriel

Uriel este spiritul ajutorului şi al păcii. El ne ajută să ne transformăm cele mai mari dezamăgiri în cele mai minunate binecuvântări. Este arhanghelul Salvării. Conducător asupra magiei, devotamentului, alchemiei, schimbărilor bruşte, astrologiei, conştienţei universale cosmice, ordinii divine, distribuţiei de putere şi curgerii universale, al urgenţelor, judecăţii, iluminării şi intuiţiei.

Numele Uriel inseamnă “Dumnezeu este Lumina mea” sau “Dumnezeu este Lumina”, “Radiaţia lui Dumnezeu”, “Dumnezeu este principiul radiant al Luminii”, “Focul lui Dumnezeu”.

Uriel este unul dintre arhanghelii angelologiei rabinilor. A fost trimis de către Dumnezeu să ii răspundă întrebărilor lui Esdras. Este menţionat în Enoch I şi Ezra IV, unde el “are în grijă tunetele şi teroarea”. În Midrash, Uriel este văzut ca unul dintre cei patru gardieni ai tronului lui Dumnezeu. În Cartea lui Adam şi a Evei el prezidează asupra regretului/pocăinţei.

Uriel apare în “Paradise Lost” a lui Milton ca regent al soarelui şi “spiritul cu cea mai bună vedere din tot raiul”.

Uriel este unul dintre îngerii lideri in folclorul noncanonic, şi asezat ori serafim, heruvim, regent al soarelui, Flacăra lui Dumnezeu, şi inger al Prezentei. Ca unul dintre cei mai credincioşi şi mai dedicaţi îngeri, Uriel a fost pus responsabil de Tartarus. (locul unde grigorii căzuţi aşteaptă Judecata)

Uriel a fost identificat ca unul dintre ingerii care au ajutat la îngroparea lui Adam şi a lui Abel in Paradis. Este cunoscut ca îngerul întunecat ce a luptat cu Jacob la Peniel, ca distrugătorul mulţimii de la Sennacherib, ca mesagerul trimis către Noe să îl avertizeze de venirea potopului (deşi Raphael este cel creditat pentru faptul că l-a învăţat pe Noe cum să construiască arca), şi multe alte misiuni care au fost creditate altor îngeri. În viziunea lui Ginzberg, “prinţul luminilor” în “Manualul Disciplinei” se referă la Uriel. Se spune că Uriel i-a spus misterele secretelor cereşti lui Ezra şi a intepretat profeţiile.

În Iudaism îl gasim pe Uriel în locul lui Phanuel ca unul dintre cei 4 îngeri ai Prezenţei. Alchemia “care are origini cereşti” a fost adusă pe pământ de către Uriel şi Uriel este cel care a dăruit Cabala omului, deşi “această cheie către interpretarea mistică a Scripturii” se spune ca ar fi un dar adus de către Metatron.

Legenda ne spune că Uriel stă la poarta Edenului Pierdut cu o sabie înflăcărată. Edenul Pierdut este un termen folosit pentru a descrie uitarea omului de a-l iubi pe Dumnezeu. Sabia înflăcărată arată că lucrurile negative (dorinţele egoiste şi murdare) sunt distruse când ne concentrăm asupra dragostei pentru Dumnezeu. În această legendă, Uriel aminteşte omenirii să îl iubească pe Dumnezeu folosind “focul lui Dumnezeu” (sabia înflăcărată)

Uriel invaţă calea către inimă, focul dragostei pure. Fără această Dragoste pură şi devotament pentru Spirit, toate studiile spirituale rămân doar căutari intelectuale. Înţelegerea adevăratului studiu al spiritului este spirjinită de tradiţia că Uriel a adus pe Pământ: Alchemia, secretele cereşti şi a fost aducătorul Cabalei.

Se crede că devotamentul şi dragostea lui Noe pentru Dumnezeu a fost cea care i-a permis lui Uriel să îl avertizeze despre potop. Un alt atribut al lui Uriel este Răzbunarea Divină şi Judecata.

Simbolul lui Uriel este o mână deschisă ţinând o flacără descriind un dar minunat acordat omenirii. Flacăra dragostei aprinde inima în slujba lui Dumnezeu. Uriel îndreaptă flacăra Dragostei către toate sufletele. Sufletul, fiind plin de flacăra Iubirii devine devotat servirii planului lui Dumnezeu. Flacăra Iubirii a lui Uriel, focul lui Dumnezeu. Lumina lui Dumnezeu, purifică înţelegerea emoţională şi mentală schimbând vibraţiile inferioare în frecvenţe ce pot asimila Înţelegerea Spirituală. Planeta asociată cu Uriel este Venus, planeta ce simbolizează dragostea.

Acceptat ca arhanghel de către biserică pentru multe secole, a fost scos din rapoarte în 745 pentru că biserica era îngrijorată de atenţia pe care oamenii le-o acordau îngerilor şi de importanţa pe care le-o dădeau. Deşi coborat de la nivelul de înger, biserica îl onorează pe Uriel ca Sfântul Uriel.

Uriel conduce asupra zilei de luni şi miercuri. Este guvernatorul Estului şi al elementului Aer. Este îngerul lunii septembrie şi poate fi invocat de către cei nascuţi în acea lună.

Culorile lumânărilor lui Uriel sunt violet, alb şi indigo.

Culorile energiei lui Uriel sunt violet, alb, indigo, blue, argintiu şi curcubeu.

Uriel este îngerul dătător de foc creativ, puterea profeţiei şi ajutător al dezvoltării puterilor psihice.

Uriel este cel care ajută la minimalizarea pagubelor în timpul hazardelor naturale.

Uriel este îngerul ecologiei, de asemenea el supraveghează asupra spiritelor naturii, acele fiinţe ale elementelor.

Uriel are două caracteristici predominante: ascuţimea minţii şi a văzului şi obiectivitatea, impersonalitatea cu care îndeplineşte Voinţa Divină.

În Apocalipsa Sfântului Petru, o scriere foarte timpurie, iadul nu era încă domeniul exclusiv al demonilor şi al diavolilor, ci era sub controlul unui grup de îngeri pedepsitori şi neînfricaţi (îngeri ai distrugerii, ai răzbunării), iar Uriel, ca lider, era foarte temut. De asemenea, în Apocalipsa Sfântului Petru există o descriere a tratamentului nemilos al lui Uriel asupra sufletelor condamnate.

În Rugăciunea lui Joseph, Uriel spune: “Am venit pe pământ să-mi fac locaş printre oameni şi mi se spune Jacob”. Sensul exact al acestei afirmaţii nu este clar, deşi sugerează că Uriel a devenit Jacob, astfel făcând textul primul raport al unui înger care a devenit om.

Într-o secţiune a Pergamentelor Mării Moarte, numită Evanghelia lui Barnabas, Uriel este indentificat ca unul dintre cei patru lideri ai “Războiului dintre Fii Luminii şi Fii Intunericului”. Războiul în sine este descris în detaliu în alt Pergament al Mării Moarte numit Triumful lui Dumnezeu. În această poveste, oamenii sunt luptători şi le sunt date instrucţiuni despre cine se va lupta unde şi cu ce arme. Există 4 subdiviziuni şi fiecare au numele arhanghelului lor inscripţionat pe scut.

~Carpe Noctem

Traducerea şi adaptarea îmi aparţin.

Textul original, în limba engleză, poate fi găsit prin Google.

If the rightful author of this text wants the translated text removed from my page, please leave a comment here.