Evanghelia după Biff, prietenul de joacă al lui Iisus

Aseară, eram în superba scară de bloc cu doi amici. La o bere. Din vorbă în vorbă, am început eu să mă plâng că în ultimul timp toată lumea îmi promite cărţi, dar cumva, cârţile promise nu ajung niciodată la mine.

Aseară, am căpătat două cărţi! Christopher Moore — “Mielul: Evanghelia după Biff, prietenul de joacă al lui Iisus” şi Tom Hodgkinson — “Ghidul leneşului”.

Momentan citesc Evanghelia după Biff şi momentan mi se pare absolut… pff, absolută! Eu nu prea citesc poveşti, eh, pe cine mint? Eu nu citesc poveşti. Mă plictisesc teribil descrierile mai lungi de trei fraze, firul acţiunii de cele mai multe ori mă plictiseşte, ce mai? Beletristica nu e scrisă pentru mine. Cu toate astea, există câteva cărţi care reuşesc prin felul în care sunt scrise să-mi capteze şi să-mi păstreze atenţia. Evanghelia după Biff e una dintre ele, carte pe care o recomand, dar cu un mic disclaimer, disclaimer-ul autorului:

„Cartea pe care tocmai aţi citit-o este o poveste. Eu am inventat-o. Nu e menită să schimbe convingerile sau perspectiva nimănui asupra lumii, asta dacă nu cumva hotărâţi, după ce o citiţi, să fiţi mai buni cu semenii voştri (ceea ce în regulă). [...] Povestea nu-şi propune şi nu şi-a propus niciodată să pună la îndoială credinţa nimănui; totuşi, dacă poveştile dintr-un roman comic pot zdruncina credinţa cuiva, s-ar putea ca acel cineva să mai aibă nevoie de o porţie de rugăciuni.”

Felul în care este scrisă cartea face toţi banii din lume (cel puţin din perspectiva mea!), ideea cărţii este de-a dreptul genială.  Faptul că cineva a avut ideea şi nu a lăsat-o să putrezească în planul Ideilor este demn de admirat. La fiecare câteva rânduri, te trezeşti râzând în hohote, lucru greu de aşteptat de la o carte…

Un mic pasaj din primele pagini ale Evangheliei după Biff:

„ – Pentru numele Domnului, Raziel, ce faci?

Arhanghelul Ştefan stătea înclinat spre el, agitând un pergament aşa cum ameninţi cu o revistă strânsă sul un câţeluş care face pipi.

- Poruncă? întrebă îngerul.

- Ai treabă cu glodul.

- Abia am fost acolo.

- Acum două milenii.

- Zău? Raziel se uită la ceas, apoi ciocăni în cristal. Eşti sigur?

- Tu ce părere ai? Ştefan întinse pergamentul, pentru ca Raziel să vadă sigiliul cu Rugul Aprins.

- Când trebuie să plec? Mai aveam un pic şi terminam aici.

- Acum. Ia la tine darul limbilor şi câteva miracole minore. Fără arme, nu-i o misiune de pedeapsă.  O să fii sub acoperire. Foarte discretă, dar importantă. E totuşi trecut în porunci.

Ştefan îi dădu pergamentul.

- De ce eu?

- Şi eu am pus întrebarea asta.

- Şi?

- Mi s-a amintit de ce sunt alungaţi îngerii.

[...]

- E o Evanghelie.

- O Evanghelie, după atâta timp? Cine?

- Levi, zis şi Biff.

Raziel lăsă jos cârpa şi se ridică în picioare.

- Trebuie să fie o greşeală.

- Vine direct de la Fiu.

- Există un motiv pentru care Biff nu-i pomenit în celelalte cărţi, să ştii. E un mare…

- Abţine-te.

- Dar e aşa un dobitoc!

[...]

Raziel privi în podea.

- Ar cam trebui să-mi fac bagajul.

- Darul limbilor, îi aminti Ştefan.

- Normal, ca să mănânc căcat într-o mie de limbi.

- Du-te să aduci buna vestire, Raziel. Adu-mi nişte ciocolată.

- Ciocolată?

- E o gustare de-a locuitorilor glodului. O să-ţi placă. A inventat-o Satana.

- Mâncarea diavolului?

- Până la urmă ţi se ia de tort cu friscă, prietene.”

Probabil că o să mai revin cu pasaje şi cu câteva linii despre Ghidul leneşului când o să termin cu Evanghelia după Biff.

Enjoy!