Un alt fel de 20

Trăiesc şi mă bucur de asta, sunt teafăr şi mă bucur sau cel puţin mă amăgesc să cred asta.

De multe ori am afirmat că trăiesc în ţara unde nu mă mai miră nimic şi de tot atâtea ori mi-am confirmat acest lucru. Trăiesc în ţara unde am fost lovit în mijlocul trecerii de pietoni (sunt teafăr şi nevătămat) iar şoferul, în nemărginitul lui altruism m-a întrebat de ce nu mă uit pe unde trec, după ce înainte de accident am avut contact vizual cu el, omul care putea sa mă omoare la 20 de metrii de mama mea, şi am înaintat convins fiind ca va opri. Puteam să fiu eu, putea să fie altcineva, putea să fie o celebritate sau puteai să fii tu, si asta ar fi contat. Dar nu a fost nimeni şi lumea încă se roteşte.

(Vă recomand continuarea: 20 — Vladimir Chira)