Povestea lui

Am nouăsprezece ani, sunt student şi locuiesc în Bucureşti.

Povestea mea a început cu un an în urmă când, la o petrecere, am cunoscut-o pe ea. Nu-mi amintesc prea bine ce s-a întâmplat, cert este că acea petrecere m-a schimbat, m-a preschimbat – în nimic.

Timp de un an, am avut o relaţie la distanţă cu o persoană cum rar întâlneşti. O iubeam şi o iubesc chiar şi acum.

Aveam nevoie de ea aşa cum un bolnav mintal are nevoie de pastile, aveam nevoie de buzele ei aşa cum un bebeluş are nevoie de sânul mamei sale. Ce nu ştiam era că nevoia de ea avea să-mi răpească identitatea.

Probabil că vă întrebaţi ce s-a întâmplat cu mine.

Cum am spus, am avut o relaţie la distanţă cu ea timp de un an. Ne iubeam – cel puţin, eu o iubeam. Vorbeam foarte des prin e-mailuri şi prin mesaje instant. Ne spuneam vorbe frumoase şi ne alinam dorul cu cuvinte dulci. Peste câteva luni, avea să vină şi ea la Bucureşti şi iubirea noastră avea să înflorească precum un ghiocel, mai întâi stingher, firav, apoi măreţ şi încrezător.

De Sărbători urma să merg la ea, în vizită. Voiam atât de mult să o strâng în braţe şi să încerc să-i spun cât de mult o iubesc.

Cu câteva zile înainte de Crăciun, o fată mai mare ca mine cu un an, a venit în camera pe care o împărtăşesc cu câţiva colegi, la cămin. Nu îmi amintesc ce anume voia, dar acum, nici nu mai contează.

Nu ştiu de ce, dar fata m-a plăcut.

Înainte să-mi dau seama ce se întâmplă, fata îmi cerea ceva ce nu voiam să ofer nimănui decât Ei. Am refuzat-o, ignorându-i vorbele dulcegi şi mişcările atrăgătoare. Ea a insistat. Mă voia şi nu avea de gând să accepte un „nu” ca răspuns. Pierdut pentru o clipă, am acceptat. O clipă a fost deajuns ca visurile să-mi fie înghiţite de neant.

A doua zi, fata nu mai era. Eram doar eu, conştiinţa mea, şi ea – o imagine a ei ce se înceţoşa în mintea mea.

Sentimentul de vină cădea atât de greu pe inima mea. Nu suportam să vorbesc cu ea, să o aud spunându-mi că mă iubeşte şi să zâmbesc la micile ei glumiţe, ştiind că eu am… cedat în faţa unei fete strălucitoare şi intoxicant de dulce.

Într-o noapte, am luat primul tren spre ea. Stăteam în compartimentul pustiu şi nu-mi găseam cuvintele pe care aveam să le folosesc să-i spun că nu mai sunt demn de iubirea ei. Am ajuns în oraşul ei la cinci dimineaţa, şi am aşteptat în gară o oră convenabilă – nu mă încumetam să-i deranjez somnul suav. Am sunat-o, într-un sfârşit, să vină la mine.

A venit, iar eu i-am spus. I-am spus totul, cu lacrimi clare spălându-mi obrajii. Am implorat-o, căzut în genunchi, să mă ierte, să nu mă alunge de lângă ea pentru că nu aş ştii să merg mai departe.

Ea mi-a spus că e în regulă şi că nu am pentru ce să-mi cer iertare.

Ne-am îmbrăţişat. Ne-am gustat, fără să ştiu că avea să fie pentru ultima oară.

M-am întors la Bucureşti, cu mintea împăcată şi inima uşoară.

Dar ea m-a minţit. Zilele treceau, una după alta, una peste alta, şi ea nu-mi vorbea. Nu mai glumea, nu-mi mai spunea că mă iubeşte. Într-o zi, am înţeles că ea nu mă mai voia. Mi-am călcat sufletul în picioare şi i-am spus că nu mai merg lucrurile între noi. Spre surpriza mea, ea a fost de acord. Mi-a spus, fără nici cea mai mică urmă de afecţiune, că lacrimile mele nu au însemnat nimic pentru ea şi că totul s-a încheiat.

Acum, eu sunt cel care nu mai zâmbeşte, nu mai iubeşte, doar loveşte. Lovesc totul cu mânie, îi alung pe toţi din viaţa mea pentru că ştiu că toţi mă condamnă; vor să fiu ca ei: rece şi murdar. Dar nu, eu nu voi fi aşa, eu sunt ceea ce sunt şi nimic nu mă poate convinge că sunt greşit.

Nu-mi pasă! Înţelegeţi? Nu-mi mai pasă!

Decât de Ea. Doar de Ea. Nimic nu mai are importanţă, nici măcar eu, fie că trăiesc, fie că mor – Ea e totul! Voi nu aveţi importanţă, voi sunteţi nimicuri, murdării; îi pătaţi drumul cu vieţile voastre goale. Dar Ea va veni, cândva o voi întâlni şi Ea va străluci, iar eu voi fi din nou viu. Noi vom fi singurii, vii, printre cadavrele sufletelor voastre şi fantasmele ideilor voastre.

Aceasta a fost povestea mea, a unei stele într-un cer otrăvit, stins de umbrele voastre, în viziunea unei persoane căruia i-a păsat de mine.

Această poveste este adevărată şi va fi privită ca atare. Identitatea protagoniştilor a fost şi va fi protejată.